Răzvan Sava face vizita medicală la noul său club. Portarul intră în istoria României și se duelează cu Lobonț, Niță sau Tătărușanu. EXCLUSIV

Răzvan Sava face vizita medicală la noul său club. Portarul intră în istoria României și se duelează cu Lobonț, Niță sau Tătărușanu. EXCLUSIV
  • Publicat:

Mutarea așteptată de toată lumea în fotbalul românesc se va perfecta în următoarele ore. S-a bătut palma pentru transferul primului jucător pe care Superliga României îl trimite în unul dintre cele 5 campionate de top ale Europei, în această vară.

Răzvan Sava face în aceste ore vizita medicală la Udinese, cu care urmează să semneze un contract pe 4 ani, cu opțiune pentru un al cincilea sezon, după cum anunță jurnalistul Gianluca Di Marzio, unul dintre cei mai recunoscuți și exacți jurnaliști din Italia, în materie de transferuri.

Al doilea portar vândut pe milioane în Serie A

ProSport a aflat că Sava este în Italia și va semna mâine noul angajament. CFR-ul a dat lovitura cu portarul de 22 de ani, adus gratis în ianuarie 2022.

Clujenii vor primi imediat în conturi 2,5 milioane de euro, iar din câteva bonusuri ulterioare, suma va crește la 4 milioane de euro

Astfel, Neluțu Varga își depășește recordul pentru transferul unui portar și păstrează „tradiția” de a vinde un portar în Serie A.

Simone Scuffet a fost cedat la Cagliari, în vara anului trecut, pentru 2 milioane de euro, iar CFR a mai primit ulterior încă 800.000 de euro, din bonusuri, pentru că Scuffet a devenit titular la echipa din Sardinia.

Cel mai scump portar care pleacă din România

Cu 4 milioane de euro, suma pe care CFR se așteaptă să o încaseze pe Răzvan Sava, portarul de 22 de ani urcă pe primul loc în topul celor mai scumpi portari vânduți vreodată de un club din România. Răzvan Sava îl depășește pe Bogdan Lobonț. Fostul portar a trecut de la Rapid la Ajax, pentru 3 milioane de euro, în anul 2000.

CFR are doi portari în top 5 al celor mai scumpi goalkeperi. Pe locul 3 în acest top este Simone Scuffet, portarul vândut vara trecută de CFR.

Ciprian Tătărușanu a plecat gratis de la FCSB. Gigi Becali a plătit Gloriei Bistrița 1,5 milioane de euro, pentru serviciile sale. Cu această sumă, Ciprian Tătărușanu este în topul celor mai scumpi portari vânduți de echipele din România.

Florin Niță a fost vândut de FCSB la Sparta Praga pentru suma de 1,3 milioane de euro.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×